Otaue-matsuri de la (templul) Sumiyoshi-taisha din Ōsaka, din data de 14 iunie, este tot o mărturie elocventă a faptului că japonezii au ştiut şi ştiu să-şi întoarcă privirile spre aceia care, demult, în lumea tradiţiei, au ctitorit o sărbătoare ca simbol al perenităţii. Multe dintre ritualurile dedicate plantării orezului s-au păstrat nealterate încă din timpuri străvechi, motiv pentru care sărbătoarea asupra căreia mă voi opri îndeosebi de data aceasta este considerată „perlă“ a sărbătorilor agricole. Potrivit mitului local referitor la zeitatea Sumiyoshi, înainte de a porni războiul împotriva Coreei, împărăteasa Jingū (170-269) i-a trimis Zeului Sumiyoshi cîteva cultivatoare de orez, iar zeitatea a protejat-o în timpul campaniei.
Orezul este considerat sacru, el semnificînd nu numai recoltă și hrană, dar și binecuvîntarea zeilor care au adus pe lume bucuria de a-l consuma. Cum pe întregul teritoriu al Japoniei există peste o sută de mii de temple închinate lui Ta no kami, zeul șintoist care protejează recolta de orez, nu pot să nu precizez că despre el se spune că vine din munți primăvara și se reîntoarce acolo toamna tîrziu, după ce se asigură că totul s-a desfășurat normal. Acestuia i se dedică o seamă de ritualuri, în diferitele etape ale evoluției acestei plante.
